Nostalgia

Nu sunt un cititor înfocat de literatură română. Preferaţii mei au rămas aceiaşi de ceva timp şi nu cred că va mai avea loc vreo schimbare: Liviu Rebreanu şi Mircea Eliade. Cu ceva timp în urmă dând, mai mult din întâmplare, peste „De ce iubim femeile” a lui Cărtărescu în care apare şi frumoasa poveste dintre Zaraza si Cristian Vasile (care mi-a stârnit interesul întrucât a apărut un roman la Polirom despre  iubirea dintre aceştia, scrisă de un autor pe care-l îndrăgesc mult), gândul cu privire la literatura noastră s-a schimbat. I-am scris autorului în cauză că abia îi aştept cartea, deşi până atunci nu-mi stârnise niciun interes şi că, sincer, nu sunt „fan” al lui Cărtărescu. Mi-a răspuns: păcat că nu esti „fan”, este unul dintre cei mai buni scriitori pe care ii avem si i-am avut vreodata”.

 

Cărtărescu se citeşte greu, dar merită. E nevoie de timp, de rumegare adâncă, de inventarea  fantasmagorică a fiecărei imagini expuse cu o extremă meticulozitate. Ochiul naratorului vede orice formă, orice activitate, orice emoţie uneori dusă la extrem, încercând o punere în act a fiecărui cititor, indiferent de sex, prin participarea aprobantă  datorată sentimentelor împărtăşite de cel în cauză. Cu privire la acest aspect, autorul va spune (intr-un interviu din Observator cultural, nr. 11/2000), despre nuvela REM ca : „ea se dezvoltă pe baza unui test al lui Jung, pe care am încercat să-l încorporez în substanţa prozei mele. De fapt, interesul meu principal în poveste a fost să dezvolt tema fetiţei sau a femeii ascunse în mine, pentru că Jung, şi nu numai el, spune că în fiecare bărbat se află oprimată o femeie, iar in fiecare femeie se află, la fel de oprimat, un bărbat. Am incercat sa dau dreptul la cuvânt fetiţei oprimate din mine. Dar nu numai atât. Am incercat să trăiesc cu corpul unei fetiţe si să gândesc cu mintea unei fetiţe”.

nostalgia

Nostalgia e un volum de nuvele structurat în trei secvenţe: prologul: Ruletistul, partea mediană: Mendebilul, Gemenii, REM, şi epilogul: Arhitectul. În anul 2012 a fost premiată  de către presa spaniolă cu distinsul  premiu „Tormenta al mejor libro de autor extranjero”,  considerată una dintre cele mai bune cărţi străine ale anului 2012.

Prima nuvelă are în prim plan Ruletistul”, un sexagenar obsedat de moarte care încearcă în nenumărate rânduri să sfideze moartea acceptând pariuri care-i pun viaţa în pericol. Va ajunge, în cele din urmă, să ducă pistolul la tâmplă cu toate cele şase gloanţe aşezate în pistol fiind, în mod ironic, salvat de un cutremur. Cu toate acestea va muri când e ameninţat cu un pistol neîncărcat. Destinul implacabil…

Partea mediană cuprinde trei povestiri expuse din prisma copilăriei şi a adolecenţei. Mendebilul, un copil obişnuit devine liderul copiilor din blocul Ştefan cel Mare prin poveştile ireale pe care le istoriseşte. Totul se risipeşte când îşi descoperă latura sexuală. În Gemenii ne este prezentat un cuplul alcătuit din Andrei şi Gina care, în urma unei călătorii prin subteranul ireal al Bucureştiului îşi shimbă locurile fireşti, fiecare ajungând să posede emoţiile trăite de celălalt. După cum va spune şi autorul, citândul pe Jung: „O femeie iubeste nu numai cu functia feminina fireasca din ea, ci si cu amprenta masculina pe care si-o reprima”. Ultima nuvelă din partea mediană, REM, e pusă în legătură simetrică cu prima, cea a Mendibilului. Personajul principal e Nava Svetlana, o copilă care vrăjeşte cu abilitate personajele din jurul ei.

Partea finală  istoriseşte  metamorfoza unui arhitect bucureştean pasionat de claxoane. Emil Popescu economiseşte tot ce are şi cumpără o Dacie pe care o transformă cu timpul într-un instrument muzical din ce în ce mai performant şi recompunând, sub privirile vecinilor şi a specialiştilor întreaga muzică începând cu cele antice, culminând cu diferite opere ale uneor compozitori moderni.

Anunțuri

Tag-uri:,

7 gânduri despre „Nostalgia

  1. Nu doar Zaraza | Radu Leb Aprilie 23, 2014 la 7:55 pm Reply

    […] o altă părere. Am scris despre acest aspect şi despre discuţia avută cu autorul Zarazei (aici). Concluzia? Nu mi s-a întâmplat niciodată ca la finalul vreunei cărţi să fiu atât de […]

  2. Bursucel Iulie 29, 2014 la 5:51 pm Reply

    N-am reușit să-l citesc pe Mircea Cărtărescu. Nu încă. M-am mulțumit cu o frântură citită prin intermediul lui Adrian Pintea pe care o păstrez în playlist și o reascult din vreme în vreme.
    Odată și-odată va veni cu siguranță și vremea Cărții. 🙂

    • Radu Leb Iulie 29, 2014 la 5:52 pm Reply

      Trebuie muulta răbdare 🙂

      • Bursucel Iulie 29, 2014 la 6:05 pm

        Am realizat din cele scrise de tine.
        Am încredere totuși – fiecare lectură a fost înlesnită exact când am avut nevoie cu-adevărat de ea. 🙂

      • Radu Leb Iulie 29, 2014 la 6:09 pm

        Poate ca da, poate că nu 🙂

      • Bursucel Iulie 29, 2014 la 6:29 pm

        Mai ții minte pasajul din Alchimistul? pe care ți l-am scris la un moment dat într-un comentariu? Mi-amintesc că până să plec din țară am avut ocazia să citesc cartea lui Coelho de nu mai știu câte ori. Dar mereu a apărut altceva. În schimb, ca din întâmplare, mi-a sărit în ochi coperta cărții pe una din tarabele din Cartierul Latin. Culoarea m-a atras, combinația de azuriu și argintiu.
        Mi-a fost de ajutor cartea asta. M-a pregătit cumva și-ntr-un anumit moment mi-a fost răspuns dat mie însămi la un nostalgic De ce? 🙂
        Așa că aștept cuminte Vremea Cărții. 😉

      • Radu Leb Iulie 29, 2014 la 6:31 pm

        🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: