Orbitor

Am început să citesc tot ce a scris Cărtărescu, unele păreri, cu privire la cărţile lui le-am expus deja. A venit acum rândul capodoperei: Orbitor. Pot spune înainte de toate că eram obişnuit cu ceea ce înseamnă Cărtărescu: descrieri cu minuţiozitate a fiecărui aspect, asemenea unui cercetător iscusit care priveşte cu lupa orice detaliu şi ni-l prezintă, însă uneori ne lasă şi să interpretăm, să dăm noi sens lucrului în sine; cromatica excepţională de care se foloseşte etc.

orbitor

Pentru unii, „Orbitor” s-ar putea numi simplu:”Romanul comunismului” întrucât toate cele trei părţi în care este structurat au ca imagine de fundal comunismul. Totul se petrece în timpul comunismului. Dincolo de acest aspect unificator, fiecare structură priveşte o altă persoană. Prima parte, intitulată „Aripa stângă”, o are în prim plan pe mama autorului care vorbeşte întotdeauna despre cozile de la magazine, despre mâncare, despre durerile pe care aceasta lasă să se vadă, despre munca pe care o făcea acasă.  Spre deosebire de această primă parte în care Cărtărescu se foloseşte de fabulaţii, explicând hiperbolic anumite aspecte materne, în ultima parte „Aripa dreaptă” totul este real. Aici apare în prim plan rolul tatălui, nelipsind relatarea realitaţiilor istorice a evenimentelor comunismului, avându-l în prim plan pe Ceauşescu. Aceste două aripi, sunt legate de a doua parte: „Corpul” unde autorul descrie modul în care decurgea viaţa lui, evenimentele hotărâtoare pentru el şi nu în ultimul rând cum înţelegea, copil fiind, viaţa.

Schiţa pe care am expus mai sus are mai curând un aspect structural. Îmbrăcaţi-o cu ceea ce înseamnă Cărtărescu şi înarmaţi-vă cu foarte multă răbdare dacă vreţi să înţelegeţi capodopera. Orbitor nu este uşor de citit şi, în niciun caz, nu toţi cei care-l vor citi îl vor înţelege.

Anunțuri

Tag-uri:,

3 gânduri despre „Orbitor

  1. Rodica Mai 12, 2014 la 4:02 pm Reply

    of, brea balzacian totu’…

  2. raduleb Mai 12, 2014 la 5:24 pm Reply

    Trebuia să-mi fac o idee şi despre el…

  3. diamantina Iulie 4, 2014 la 11:32 pm Reply

    Da, aşa e, Orbitorul şi-a făcut treaba, ajungând, cum spui, să fie considerar o capodoperă, şi nu una ca oricare, ci, ridicată la nivelul ăsta, demnă de Pynchon. Proza lui Cărtărescu, acea ocaţie care la începutut putea părea secundară, o treaptă pe care ar fi urcat niţeluş mai greu e una a eului, subiectivă şi obiectivă deopotrivă, asta o ziceam aşa, ca trecere. Cât despre romanul-poem, ceea ce e remarcabil e legat de construcţia lui, în care ceea ce aplică e geometria fractalică,după principiul muşuroiului.
    Un roman al abisurilor umane, cam asta în câteva cuvinte; alcătuirile lumilor magice, mistice şi realiste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: