Timpul dă vălul la o parte

Când eram mic îmi plăcea la nebunie să mă joc cu puişorii abia ieşiţi din ou. Nu era deloc simplu dacă erau vegheaţi de câte o cloşcă mai tupeistă căreia nu-i era frică să mă ciupească dacă mă apropiam de vreun fiu de-al ei. Era un întreg proces de furişare, culminând cu bucuria ţinerii în mână a puiului care plângea după mama. Într-una din zile totul avea să se sfârşească tragic. Din vina mea, alergând după cohorta păsăricească, cloşca a călcat un pui pe gât. Aveam atunci să văd pentru prima dată lupta unui corp viu cu propria fragilitate. Puişorul plăpând, galben a început să se zbată făcând nişte mişcări nefireşti apoi a rămas întins pe betonul rece. Cloşca a venit, l-a ciupit cu puterea ei ridicându-l şi trântindu-l de mai multe ori pentru ca mai apoi să plece fără să-şi întoarcă vreodată privirea chiar dacă era puiul ei. Atât de inuman… sau nu, e uman.


 

Atunci nu am tras nicio concluzie. Mă gândesc azi că uităm la fel de des şi mergem mai departe fără să ne mai gândim la cei care au însemnat ceva pentru noi. Se rup prietenii, se uită totul. Timpul demonstrează ce a fost cu adevărat. Cândva părea să aibă totul atâta însemnătate şi uşor, uşor acum se estompează. Înmormântările îmi par atât de haioase. Vezi lacrimi fără rost, feţe crispate, oameni care nu se mai întorc niciodată de ambele părţi, oameni care nu-şi vor mai aminti nimic niciodată într-o singură parte. Cândva totul era nemuritor…

 

IMGP9286_edited-5

Anunțuri

6 gânduri despre „Timpul dă vălul la o parte

  1. Camelia Iunie 12, 2014 la 12:35 pm Reply

    M-ai întors într-o amintire a copilărimii mele, de mine nemaiştiută, dar neuitată de mama; şi eu iubeam să mă joc cu puii abia ieşiţi din găoace, doar că dragul meu le era fatal, sfârşeau prin sugrumare. Habar n’aveam apoi de ce zăceau în nemişcare.
    De asta uitasem, şi oi mai fi uitat şi de altele, dar un lucru ştiu, legat de ceea ce spui tu; tot ce trece, rămâne, doar că multe într-o memorie fără amintiri, pentru că totul se uită, cumva.
    Timpul toceşte.

    • raduleb Iunie 12, 2014 la 12:40 pm Reply

      Da, se tocește. E bine și nu…

  2. Bursucel Iulie 25, 2014 la 8:21 am Reply

    Dacă ceea ce ai găsit este făcut din materie pură, niciodată nu va putrezi.Şi te vei putea întoarce într-o bună zi. Dacă nu a fost decât o clipă de lumină, ca explozia unei stele, atunci nu vei mai găsi nimic la înapoiere.
    Abia după ce am întâlnit pasajul acesta am privit Timpul ca pe un Prieten. 🙂

    • raduleb Iulie 25, 2014 la 8:34 am Reply

      De unde e? 🙂

      • Bursucel Iulie 25, 2014 la 8:38 am

        Alchimistul lui Coelho. 🙂

  3. raduleb Iulie 25, 2014 la 9:02 am Reply

    Cum se face pentru a găsi ceva palpabil ca materie pură?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: