Arhive pe etichete: sinuciere

Inimă atât de albă

 N-am vrut să ştiu nimic, dar am aflat că una din fete, când nu mai era o copilă şi se întorsese de curând din călătoria de nuntă, a intrat în baie, s-a aşezat în faţa oglinzii, şi-a desfăcut bluza, şi-a scos sutienul şi şi-a căutat inima cu vârful pistolului tatălui ei, care stătea în sufragerie cu o parte din familie şi trei musafiri.inima-atat-de-alba

 

Sincer să fiu nu ştiu cum a ajuns cartea aceasta în biblioteca mea sau când şi cu ce motiv am cumpărat-o. Recunosc însă că o aveam în plan, să o citesc de ceva timp iar la final nu am fost dezamăgit. Pentru mine primele pagini au însemnat totul. Mi-au plăcut la nebunie. Chiar dacă pare mai târziu un pic plictisitoare. Primele pagini m-au făcut să o păstrez în bibliotecă.

Romanul e expus la persoana întâi prin din prisma lui Juan, cel care află, prin diferite împrejurări, evenimentele petrecute în viaţa tatălui său. Ştie că acesta a fost căsătorit cu două surori. Teresa, sora mai mare care s-a sinucis în mod surprinzător la o săptămână de la nuntă şi sora mai mică, mama lui. Ulterior va afla că acesta a mai fost căsătorit, fapt pe care nu-l va aduce în discuţie decât în final.

Întregul roman este construit în jurul acestei întrebări: De ce s-a sinucis Teresa? Juan nu are nici o idee despre adevăratul motiv al morţii ei pe care lasă să se înţeleagă că nu-l interesează. De aceea Javier Marias în jurul acestei întrebări construieşte mai multe imagini care, la o primă vede, par a fi rupte din context: o femeie se sinucide la o masă familială, în Havana un bărbat având grijă de propria soţie bolnavă ascultă o discuţie dintr-o camera alăturata, doi translatori la o conferinţa ONU în Geneva, o femeie din New York primeşte vizita unui vechi prieten. În final, parcă revenit la realitate, Juan află că tatăl său şi-a ucis soția pentru a se putea căsători cu Teresa. Acesta îi mărturiseşte noii soţii gestul, fără a avea mustrări de conştiinţă cu privire la faptul săvârșit, gest care o va conduce pe noua soţie la sinucidere, aceasta simţindu-se vinovată. Surprinzător, singura concluzie a tatălui nu priveşte nici pe departe o formă de remuşcare în privinţa crimei, ci priveşte viaţa cuplului fiului său: „dacă ai secrete, nu i le spune ei…”.

Poţi oare iubi pe cineva atât de mult încât sa ucizi pentru el pe cineva pe care se presupune, că l-ai iubit la fel de mult având în vedere faptul că ai ajuns sa te căsătoreşti cu el?